Tot ce e bun dispare…

Totul este efemer. Nimic nu e pentru totdeauna si totusi speri sa nu fie asa. Cel mai trist este ca in toata treaba asta lucrurile bune dureaza cel mai putin.

Astazi sunt dezamagita si revoltata. La ce naiba ni se mai spune sa traim…cand?…unde?…cum?

Spunem ca traim. Eu as spune ca supravietuim. Muncim de dimineata pana seara, de luni pana vineri. Toata saptamana e ocupata cu…munca. Ma intreb asa…pentru cine? Pentru mine sigur nu! Pentru ca nu am timpul necesar sa ma bucur de nimic.

Tu…pentru ce muncesti?

Iubim. Cand avem timp, impartiti intre munca, alte “comisioane” si un inchipuit timp de odihna. Ne rupem de toate astea si ne atasam de o persoana care la un moment dat ne intoarce spatele sau pare ca nu ne mai cunoaste. In final apare o tragica singuratate in doi.

Prienteniile. Asta este subiectul cel mai trist, cel putin pentru mine. La un moment dat realizezi ca nu ai pe nimeni. Ca mai devreme sau mai tarziu toti o sa-ti intoarca spatele.

Pe parcursul vietii cunoastem zeci, sute de oameni, dar numai cativa raman. Ce ne facem cu cei care raman…de ce raman daca la un moment dat tot vor pleca?! Care este scopul sa legi o legatura cu o persoana daca stii ca pana la urma o sa pleci, o sa uiti?!

In final, ramanem dezamagiti si ne refugiem in munca, asteptand acea ultima zi in care singuri fiind ne vom spune…”S-a terminat cu supravietuirea. In sfarsit pot sa ma odihnesc”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s